Viata de student

Articoul urmator nu este scris de mine…dar contine exact aceleasi trairi si ganduri care merita impartasite . Articolul poate fi gasit pe adresa www.campunews.ro , iar autor este domnul Ion Bogdan Mihail.

Toata viata mea am stat si am vrut sa treaca odata timpul sa ajung la nivelul urmator al jocului fara prea mult efort: vreau sa am si eu 12 ani sa stau in masina pe locul din fata langa taica-miu. Vreau sa am si eu 16 ani sa ajung sa sarut o fata, dar un sarut din ala real cu buze, limba si schimbul de fluide de rigoare. Vreau sa am si eu 18 ani sa imi iau permisul si sa conduc dacia veche a lu’ taica-miu, acum mi se pare o adevarata opera mecanica ce se transforma, dupa plac, in masina de curse, in jeep sau in simplu stabiliment de divertisment. Vreau sa am si eu 23 de ani sa termin facultatea si sa scap de examenele la electronici, programari si alte denumiri rasuflate, vreau sa am si eu 30 de ani si 1000 de coco salariu sa ma simt bastan.

Insa cand te trezesti si te dai jos din pat pentru a te duce la buda in ritualul profund al mictiunii, vezi aceeasi chiuveta murdara din camera de la camin,
aceleasi sticle de bautura goale, aceleasi bai comune mizerabile ce abia asteapta atingerea mangaietoare “a lu’ Daniela”, acelasi miros puturos cand te intorci in camera de la colegu’ gras ce sforaie nepasator dansand din sunci un adevarat vals ori de cate ori trage un vant zdravan.

Si te uiti la fata din patul tau, care desi studentimea a prins-o NU chiar fara materie cenusie intre urechiuse, NU chiar fara vise si planuri de viitor pentru vacante, pantofi, genti si bijuterii, sta si doarme asemeni unui bibelou in acea cutie de chibrituri plina de bete arse. Si nici suncile si vanturile colegului, nici faptul ca atunci cand se trezeste, saraca de ea intreaba daca mai e ceva in frigider de mancat sau de baut, nici faptul ca dupa o noapte de dragoste nebuna trebuie sa mearga in niste dusuri comune folosite atat de ceilalti studenti cat si de boschetarii din zona, nu o face sa te paraseasca, ci prefera sa se inghesuie cu tine intr-un pat ce nici tie nu iti ajunge sa iti intinzi bine ciolanele obosite dupa o noapte in club.

Toata viata mea am stat si am vrut sa treaca odata timpul sa ajung la nivelul urmator al jocului fara prea mult efort: vreau sa am si eu 12 ani sa stau in masina pe locul din fata langa taica-miu, vreau sa am si eu 16 ani sa ajung sa sarut si eu o fata, dar un sarut din ala real cu buze, limba si schimbul de fluide de rigoare, vreau sa am si eu 18 ani sa imi iau permisul si sa conduc dacia veche a lu’ taica-miu ce acum mi se pare o adevarata opera mecanica ce se transforma, dupa plac, in masina de curse, in jeep sau in simplu stabiliment de divertisment, vreau sa am si eu 23 de ani sa termin facultatea si sa scap de examenele la electronici, programari si alte denumiri rasuflate, vreau sa am si eu 30 de ani si 1000 de coco salariu sa ma simt bastan, vreau sa am si eu 45 de ani sa am vila si masina bengoasa si sa imi port permite sa ii iau lu fi-miu macar un golf 6 de tavaleala. vreau!

Si de aici inainte ce dracu sa mai vreau? Ca daca iau statisticile alea, numite asa numai ca noi, oamenii de rand, sa credem ca parerea noastra e cea a majoritatii sau daca nu e, atunci trebuie sa fie, care spun ca media de viata a romanului este pe undeva pe la 50 si ceva de ani … atunci ce sa mai vreau? Vreau sa am din nou 6 ani, sa nu am nici o grija, coada de matura sa imi fie unica sursa de distractie, si de ajuns totodata, mancarea sa mi se para oribila, orice ar contine ea, bani multi si adevarati sa mi se para acei 10 mii de lei vechi cocolositi si scosi de sub fata de masa veche si rupta pe care mi-i da mamaie doar ca am lasat-o sa isi lase saliva pe obrajorii mei.

Cand stau si ma gandesc, au trecut si anii facultatii, nu mai e mult si deja ma vad cu eticheta de inginer. Dar fata e tot langa mine. Si ce bine ar fi sa si ramana. Asa nici nu sunt tentat sa ma uit dupa alte funduri pe strada, sau macar nu ca un disperat sa intorc capul dupa tot ce are ceva rotund in zona bucifalogiana.

Nu sunt tentat sa dorm prin diferite incaperi misterioase ce ma pun intr-o mare incurcatura de a imi da seama unde ma aflu dupa o noapte de betie. Asa nu trebuie sa ma frec singur cu fastum gel pe glezna pe care ca un berbec idiot mi-am scrantit-o incercand sa le arat alorlalti berbecari de unde a invatat
Ronaldinho schemele. Eh, viata e frumoasa si acum, ca si atunci, cu tot ce are si tot ce ii lipseste. Si imi dau seama tot mai mult ca asa va fi si peste ani.

La 30 cu 1000 de coco in buzunar, la 45 cu vila si masinile bengoase, la 49 pe patul de moarte. Ca doar nu oi fi eu mai breaz sa imi depasesc in varsta rudele mele consexuale. Nici unul nu a depasit 55 de ani, nici macar maica-mea, de ce as face-o eu? Ca sa o vad pe fie-mea umbland cu cine stie ce bagabonti? Sa il stiu pe fi-miu la te miri ce petrecere cu seringa in vena?

Totul e real – si trecutul, si prezentul, si viitorul. Si poezia pe care am scris-o cand maica-mea statea intinsa pe masa cu mainile pe piept tinand o lumanare, si coada de matura pe care o calaream vazandu-ma ditamai printul, si locul din fata al masinii, si permisul de conducere, si sarutul, si momentul senzual pe care unii il numesc simplu – sex, altii – dragoste pasionala, si cocolarii, si vila, si masina, si vacantele in grecia, si restantele, si diploma, si licenta, si betiile, si fetele, si betiile, si fata, si colegul gras, si fata, si patul mic din camin si fata din el, si telefonul spart la suparare, si telefonul nou luat din salariul tau promitator. Si fata.

Nu trebuie sa te indoiesti ca toate astea au fost, sunt si vor fi adevarate. Ca nu vor fi chiar asa, e un mic detaliu. Ca nu voi avea cei 1000 de coco la 30j de ani ci mai devreme sau mai tarziu, e ceva relativ. Insa la fel de adevarat este ca ii voi avea. Pentru ca ii vreau. Pentru ca asa cum vreau sa nu ma duc dimineata asta la laboratorul vital pentru trecerea examenului, ci prefer sa raman langa fata mea, restantier fiind, in zgomotul melodios al sforaiturilor colegului, asa VREAU ca timpul sa treaca.

Anii trec si noi nu putem face nimic sa ii oprim. Asa ca personal am ales sa ii las sa treaca fara sa ma impotrivesc, ci doar sa ii lingusesc putin ca sa imi ofere ceea ce am nevoie, dar mai ales ceea ce VREAU.